çÌÁ×ÎÁÑ/

éÎÏÓÔÒÁÎÎÙÅ ÑÚÙËÉ /

Notiunea de putere de stat si putere politica1

INTRODUCERE

Categoria de putere, Ïn mod deosebit cea de putere politică, a constituit şi constituie obiectul de cercetare a tuturor disciplinelor teoretice cu caracter politic. Dreptul constituţional ca ştiinţă politică şi juridică Ïn acelaşi timp, nu numai că nu poate ocoli, dar nici nu poate fi imaginat fără acest mare capitol referitor la puterea politică la modul Ïn care aceasta ia naştere şi se realizează potrivit dispoziţiilor normative şi a tradiţiilor unui popor, ale unei societăţi. Numai că această ştiinţă nu cercetează Ïntreaga problematică a statului, a puterii politice Ïn general. Foarte multe probleme referitoare la stat sunt analizate de alte ramuri ale ştiinţelor politice, precum teoria generală a statului, istoria ideilor politice, filosofia politică, sociologia politică etc.

ïn această lucrare ne-am propus ca obiectiv clarificarea conceptelor de putere politică statală, a elementelor şi funcţiilor sale, a structurii de stat şi formele de guvernare, a organizării conducerii societăţii potrivit principiilor separaţiei puterilor Ïn stat şi a analizei c×t mai complete a modului de organizare şi realizare a puterii Ïntr-un anume stat.

Noţiunea de putere

ïn sens sociologic şi aparent tautologic, puterea desemnează ansamblul sau sistemul relaţiilor de putere constituite Ïntr-o societate istoriceşte determinată, exprim×nd autoritatea pe care un individ sau un grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii colectivităţii sau impus acestora de către cei care exercită puterea.1

Această definiţie implică următoarele precizări:

_{a)        Puterea nu este o simplă posibilitate a omului Ïn raport cu lumea exterioară lui, ea nu este o simplă relaţie Ïntre om şi om, Ïntre om şi un obiect sau fenomen. O astfel de relaţie poate exprima, cel mult, putinţa omului de a Ïntreprinde ceva Ïn ambianţa sa, nu Ïnsă autoritatea lui Ïn raport cu alţii;}

_{b)       Autoritatea exprimă at×t ideea de forţă, puterea de a comanda, de a dispune şi de a impune, c×t şi cadrul instituţional prin care această idee se materializează, se obiectivează;}

_{c)        Puterea este un fenomen relaţional: dezvăluirea esenţei puterii nu este posibilă dacă facem abstracţie de subiectul puterii ( guvernanţii ), de obiectul ei ( guvernaţii ) şi de mijloacele sau metodele Ïntrebuinţate pentru realizarea puterii, adică de raportul existenţei Ïntre constr×ngere şi convingere. Aşadar, puterea este o forţă care preexistă formelor de manifestare, ea este o energie socială Ïn stare latentă. õ Sesizarea æ puterii şi a esenţei ei devin posibile numai ca urmare a exteriorizării acesteia Ïntr-un cadru relaţional;}

_{d)       Scopul puterii poate fi deliberat, asumat de către cei asupra cărora se exercită puterea sau dimpotrivă, unul impus, resimţit ca presiune exterioară, ca formă alienată a idealului social. După caz, scopul puterii asigură stabilitatea raportului dintre guvernanţi şi guvernaţi sau, dimpotrivă, determină sau Ïntreţine tensionarea lui. ïn fine, explică mijloacele la care recurge puterea pentru a se Ïnfăptui. El explică, de asemenea, starea existentă Ïn interiorul societăţii: complementaritatea dintre putere şi voinţa grupului sau neutralismul lor static şi potenţial exploziv:}

ÁÁÁÁÁÁÁÁÁÁÁÁÁÁ ïn general prin conceptul de putere se desemnează capacitatea de a impune propria voinţă ori de a o exercita faţă de alţii.

Ca raport de dominaţie puterea se instituţionalizează mai Ïnt×i Ïn familie (pater familias), Ïntr-o instituţie ori organizaţie (consilii de administraţie), Ïn şcoală (profesorul), Ïn societate (autorităţile puterii statale parlament-guvern etc.).

Aşadar puterea este mijlocul prin care se menţine ordinea, intervine pentru a respecta proporţiile sociale, pentru asigurarea õbinelui comunæ.

Iată de ce Alexandru Vlăhuţă Ïn õG×nduriæ scria că õadevărata măsură după care se judecă orice putere: c×t bine a adus pe lume, nu c×t zgomot a făcutæ.

Din punctul nostru de vedere, interesează puterea la nivelul macrosocial, acea putere care, Ïn exercitarea ei, se Ïntemeiază pe identificarea realităţilor, cunoaşterea şi promovarea unor valori şi ajutorul cetăţenilor care o acceptă şi recunosc Ïn vederea asigurării interesului general.

ïn concepţia profesorului I. Deleanu õ puterea desemnează ansamblul său, sistemul relaţiilor de putere constituie Ïntr-o societate istoriceşte determinată, exprim×nd autoritatea pe care un individ sau un grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii colectivităţii sau impus acestora de către cei care exercită puterea æ.

Cunoscutul autor francez G. Burdeau, prezenta puterea ca fiind õo forţă Ïn serviciul unei idei, o forţă născută din conştiinţa socială, destinată să conducă grupul Ïn căutarea õbinelui comunæÁ şi capabilă, la nevoie, de a impune membrilor atitudinea pe care ea o comandăæ.

Profesorul I. Deleanu surprinde următoarele aspecte legate de putere:

_{a)        Puterea reprezintă nu numai õideea de forţă, puterea de a comanda, de a dispune şi de a impuneæ, dar şi õcadrul instituţional prin care această idee se materializeazăæ;}

_{b)       Puterea se exercită pentru realizarea unui scop comun ori pentru exercitarea unuia impus de guvernanţi. Scopul puterii aşadar, determină, ori statornicia relaţiei guvernanţi-guvernaţi sau dimpotrivă, Ïncordarea ori amplificarea acestuia. ïn funcţie de raportul Ïn care se află subiecţii puterii se explică şi mijloacele folosite pentru exercitarea ei;}

_{c)        Aspectul social al puterii este determinat de faptul că puterea se exercită numai Ïn cadrul relaţiilor sociale õÏn lipsa puterii societatea este un corp inert, ea este incapabilă să-şi satisfacă raţiunea de a fiæ, puterea este deci õo condiţie a ordinii sociale şi a apropierii idealului comun, libertatea şi binele nu sunt posibile dec×t Ïntr-o asemenea ordineæ.}

Noţiune de putere politică