_Introducere

_{Orice fenomen social apărut spontan sau generat de alţi
factori necesită studierea lui de diferite ştiinţe apărute
sau existente la moment оn societatea noastră. Adoptвnd
principiul că nimic nu se pierde totul se transformă, din domeniul
ştiinţelor fizice, teoriei generale a dreptului, la rвndu-i,
оi revine sarcina elucidării evoluţiei relaţiilor şi
a realităţii sociale. Pentru aceasta ea utilizează un şir
de metode specifice numai ei ca ştiinţă juridică. Dar
pentru definirea completă este nevoieа
nu numai de metodele tradiţionale adoptate, ci şi de cele
оntrebuinţate de alte discipline de graniţă ce au
оntr-o oarecare măsură trăsături comune (istoria,
politologia, psihologia, medicina, cibernetica etc.).}

_{Оn lucrarea de faţă ne-am propus să arătăm
principalele metode curente folosite оn teoria generală a dreptului,
specificul şi modelul de acţiune a fiecăreia. Teoria
generală fiind o ştiinţă juridică are ca obiectiv
definirea şi studierea principalelor valori sociale promovate, precum
şi particularităţile subtile ce constituie un impediment
оn оnţelegerea şi acceptarea lor de către societate.
Avвnd un spectru variat de abordare ea lasă loc deschis pentru
ştiinţele moderne şi viitoare pentru completarea carenţelor
observate оn societate şi оn lume оn general.
Bazвndu-ne pe zicala că nu există viitor fără trecut,
metodele utilizate actualmente, deşi după unii vor fi considerate
оnvechite, vor constitui un imbold pentru adoptarea unor metode noi de оnaltă
operabilitate şi eficacitate.}

_{Obiectul deа studiu}

_{Obiectul ştiinţei juridice оl constituie studierea
dreptului, a fenomenului juridic оn toată complexitatea sa: dreptul
ca ansamblu de norme, drepturile subiective, relaţiile juridice şi
ordinea de drept din societate, conştiinţă juridică, corelaţia
drept stat.}

Dacă faţă de ştiinţele naturii, ştiinţa dreptului se deosebeşte prin faptul că are ca obiect nu natura şi, deci, descoperirea legilor ei de existenţă şi manifestare, ci un aspect al vieţii sociale şi anume Ц dreptul, apoi оn cadrul ştiinţelor sociale ştiinţa juridică se distinge (alături de etică) ca fiind o ştiinţă normativă, deoarece fragmentul din realizarea socială pe care-l studiază este reprezentat de normele juridice.

Ansamblul normelor juridice se constituie оntr-un sistem al ştiinţelor juridice, оn cadrul căruia se pot distinge, оn funcţie de sfera şi modul de abordare a studiului dreptului, trei grupe şi anume:

a) Ştiinţe juridice teoretice globale;

b) Ştiinţe juridice de ramură;

c) Ştiinţe juridice istorice.1

Оn cadrul primei grupe se оnscrie Teoria generală a dreptului şi statului avвnd ca obiect abordarea teoretică, generală a dreptului şi statului şi funcţiile şi formele sale de manifestare.

Teoria generală a dreptului şi statului, ca ramură distinctă a ştiinţelor juridice, apare şi se constituie, оn secolul XX-lea, оn prima sa jumătate şi mai pronunţat, după cel de-al doilea război mondial. Aceasta nu оnseamnă nicidecum că abordarea teoretică, generală a studiului ar fi fost neglijată pвnă la epoca contemporană.

Dimpotrivă, aşa cum am menţionat preocupări оn acest sens au existat din cele mai vechi timpuri. Ele au avut оnsă şi au continuat să aibă de-a lungul secolelor un caracter, preponderent filosofic, ajungвndu-se оn secolul al XX-lea la constituirea filosofiei dreptului ca ramură distinctă a filozofiei şi ca disciplină de оnvăţămвnt destinată studiului teoretico-filozofic al dreptului. Оn unele ţări o disciplină cu acelaşi subiect apare sub denumirea de Enciclopedie a dreptului.2

Pornind de la legătura indisolubilă оntre drept şi stat, ceea ce face ca oamenii de ştiinţă, specialişti оn teoria dreptului, să se ocupe, de asemenea, de teoria statului, au apărut lucrări teoretice cu caracter monografic sau cursuri universitare dedicate studierii comune a statului şi dreptului, constituindu-se şi o disciplină distinctă de teoria generală a statului şi dreptului.3

Оn principiu, ştiinţa juridică ar fi incompletă, iar juristul unilateral fără studierea statului, оn aşa măsură cele două fenomene Ц statul şi dreptul, sunt legate unul de altul. De aceea unele concepte, noţiuni, categorii legate de stat se analizează оn cadrul disciplinei Teoria generală a dreptului şi statului. Оn orice caz, teoria generală a dreptului şi statului nu poate evita abordarea unor teme privind statul, legătura sa cu dreptul,а fiindcă numai astfel va putea da o imagine armonios оnchegată şi bine conturată asupra dreptului.

Revenind la cercetarea şi definiţia obiectului teoriei generale a dreptului şi statului este de reţinut că ea studiază dreptul şi statul оn ansamblu оn generalitatea şi integritatea sa, ordinea juridică оn оntregime. Ea formulează definiţia dreptului şi statului, celelalte concepte, categorii caracteristice dreptului, fiind valabile pentru toate ştiinţele juridice, cum sunt, bunăoară, categoriile de normă juridică izvor de drept, sistem de drept, ordine de drept, răspundere juridică, drept subiectiv ş.a. De asemenea, ea formulează o serie de principii generale, valabile pentru toate ştiinţele juridice. De exemplu, principiile legalităţii, supremaţiei legii, prezumţieiа de cunoaştere a legii (nimeni nu se poate scuza de necunoaşterea legii) ş.a. Teoria generală a dreptului şi statului studiază, de asemenea, metodologia de cercetare, folosită de ştiinţa dreptului.4

O atenţie deosebită acordă această disciplină studierii corelaţiei dintre drept şi putere, drept şi stat.

Teoria generală a statului şi dreptului este, evident, o ştiinţă, оntrucвt ea operează cu concepte, teorii, principii, legităţi, dar din alt punct de vedere, sub alt aspect poate fi privită şi ca o artă, оn măsura оn care ea solicită din partea juristului pe lвngă cunoştinţe, talent, măestrie şi capacitatea de a sesiza, cerceta fenomenul juridic, a-i оnţelege legităţile.

Teoria generală a dreptului nu rămвne la nivelul abstracţional, ea are, de asemenea, o importanţă practică, servind nemijlocit procesului de elaborare şi aplicare a dreptului. Оn acest scop, este studiată tehnica juridică privind elaborarea şi realizarea actelor juridice.

Ca disciplină de оnvăţămвnt teoria generală a dreptului şi statului are şi un caracter de introducere оn studiul materiilor juridice. Ea poate fi оnsă şi o disciplină conclusivă, de sinteză, dar pentru aceasta ar trebui studiată оn ultimii ani sau chiar оn ultimul an de studii, după оnsuşirea majorităţii materiilor.

Оn ce priveşte ştiinţele juridice de ramură, acestea s-au constituit pe măsura dezvoltării şi extinderii reglementărilor juridice оn cele mai diverse domenii ale vieţii sociale şi constituirii ramurilor (şi subramurilor) de drept. Оn principiu, ramura de drept formează obiectul unei ştiinţe juridice de ramură. Astfel dreptului constituţional оi corespunde ştiinţa dreptului constituţional, dreptului civilа - ştiinţa dreptului civil, dreptului penal Ц ştiinţa dreptului penal ş.a.m.d. studiul dreptului internaţional constituie obiectul ştiinţei dreptului interrnaţional.

Este important de reţinut că оn denumirea curentă nu se foloseşte terminologia completă (ştiinţa dreptului constituţional) ci aceea a ramurii (drept constituţional, drept civil, drept internaţional, etc.) şi pentru a desemna disciplina ştiinţifică respectivă.

Pe măsură ce reglementările juridice abordează domenii şi aspecte noi de reglementare, fenomen ce se manifestă tot mai evident оn epoca actuală ca urmare a transformărilor sociale, ştiinţifice şi tehnologice, interne şi internaţionale, apar şi noi discipline ştiinţifice sau tendinţe de a crea noi ramuri ale ştiinţelor juridice. Оn acest sens se vorbeşte, bunăoară, de dreptul mediului оnconjurător, dreptului afacerilor, sau dreptul comunitar pentru relaţiile Comunităţii Economice Europene.5

Studiul istoric al dreptului şi statului constituie obiectul diferitelor ramuri ce formează disciplinele sau ştiinţele juridice istorice. După modul оn care este abordată cercetarea istorică a dreptului, оn general, оn lume, оntr-o anumită ţară sau numai оn cadrul unei anumite instituţii se pot distinge, Istoria generală a dreptului, istoria dreptului оntr-o anumită ţară, de pildă, Istoria dreptului Republicii Moldova sau istoria unei ramuri sau instituţii, cum ar fi istoria dreptului penal sau istoria dreptului de proprietate, etc. Aici trebuie să distingem şi disciplina istoria doctrinelor (sau gвndirii) juridice care are ca obiect, aşa cum reiese din denumire, analiza evoluţiei istorice a diferitelor curente, teorii sau şcoli juridice.

La studiul fenomenului juridic оşi aduc, de asemenea, contribuţia unele ştiinţe de graniţă, interdisciplinare ce pot fi considerate ca auxiliare ştiinţelor juridice, cum sunt: criminologia, criminalistica, medicina legală, psihiatria juridică, statistica juridică, informatica sau cibernetica juridică. Folosind mijloacele proprii altor ştiinţe Ц medicina, psihologia, cibernetica ş.a. Ц acestea au un rol important оn activitatea juridică la diferitele ei ipostaze.

METODELE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE A FENOMENULUI JURIDIC

Consideraţii generale

Metodologia juridică poate să apară ca o ştiinţă despre ştiinţa dreptului care dezvăluie aspecte din cele mai importante şi pasionante cum ar fi: modul cum lucrează omul de ştiinţă, dar şi artizanul dreptului, regulile ştiinţei dreptului, caracterul său. Оntr-o exprimare plastică, Mircea Manolescu considera că metodologia juridică ar fi sistemul care organizează legăturile dintre apele adвnci Ц uneori liniştite, alteori tumultuoase - din diferite regnuri juridice, aflate la atвt de deosebite niveluri şi cu mare accidente de teren оntre ele. Spre deosebire de alte concepţii care consideră că metodologia juridică este, de fapt, filozofia unei metodologii juridice autonome, оn sensul independenţei de orice concepţie filozofică (Уfără a se subordona unei anumite icoane de lume şi viaţăФ).

Ca şi оn orice domeniu, cercetarea ştiinţifică juridică se bazează pe folosirea unei metodologii, a unui ansamblu de metode şi procedee cu ajutorul cărora areа loc studierea dreptului оn toată complexitatea sa. Metodele de cercetare оn domeniul ştiinţelor sociale s-au dezvoltat şi perfecţionat şi ele оn contextul general al impulsului dat cunoaşterii ştiinţifice de noua revoluţie ştiinţifică contemporană, evidenţiat mai ales prin folosirea noilor cuceriri ale informaticii şi tehnicii de calcul.

Dacă natura operează spontan, gвndirea, оn mod special cea ştiinţifică, acţionează pe bază metodică. Metoda deci apare ca un mijloc eficace al gвndirii. Modul оn care cugetarea omenească se desfăşoară reproduce pe cel al realităţii.

Din momentul оn care s-a stabilit, că drumul către adevăr este mai preţios decвt оnsăşi stăpвnirea lui,а problema căilor pe care cugetarea le urmează şi a mijloacelor pe care le foloseşte a devenit aproape chinuitoare.

Problema metodelor de cercetare оn domeniul ştiinţelor sociale este deosebit de complexă оn condiţiile dezvoltării contemporane, a оntrepătrunderii diferitor ştiinţe, inclusiv a apariţiei a aşa-numitor discipline de graniţă sau de intersecţie. De aceea, pe lвngă metodele specifice fiecărei ramuri de ştiinţe sociale sau ale naturii Ц se recurge azi la generalizarea şi extinderea unor metode, altădată proprii altor ştiinţe. Оn această ordine de idei, menţionăm extinderea cercetărilor interdisciplinare cu folosirea evident şi a unor metode complexe. Ştiinţele juridice nu au fost nici ele scutite de această orientare, deşi din păcate, оn acest domeniu s-a făcut destul de puţin pentru cercetarea teoretică a noilor metodologii şi, ca o consecinţă firească a acestei stări de lucruri, nici utilizarea practică a noilor metode nu a оnregistrat progresele necesare.

аааааааааааааааа Оn condiţiile revoluţiei actuale ştiinţifice şi tehnologice se produc profunde transformări Ц de structură, de viziune Ц ce determină ca cercetarea ştiinţifică să treacă printr-o mutaţie fecundă. Această mutaţie aduce оn prim plan un spaţiu privilegiat Ц acela al оntвlnirii ştiinţelor, al dezvoltării unor cercetări la confluenţa, la limita ştiinţelor.

аааааааааааааааа Оn plan metodologic asistăm la importante УоmprumuturiФ, la o adevărată contaminare metodologică. Fenomenul este resimţit şi оn domeniul cercetării dreptului, оn care se оmbină metodele tradiţionale cu cele moderne.

аааааааааааааааа Vorbind de metodele de cercetare ale Teoriei generale a dreptului avem оn vedere de fapt metodele de cercetare ale ştiinţei juridice, оn general, şi abordarea lor teoretică, sarcina ce revine Teoriei generale a dreptului.

аааааааааааааааа Acum să facem unele precizări terminologice privind noţiunea de metodă, metodologie ş.a.m.d.

аааааааааааааааа Cuvвntul metodă vine de la grecescul УmethodosФ- cale, drum, dar şi: mod de expunere. Preocuparea pentru perfecţionarea metodei a dus la apariţia ştiinţei despre metodă Ц metodologia. Metodologia reprezintă sistemul celor mai generale principii de investigaţie, deduse din sistemul celor mai generale legi obiective.

аааааааааааааааа Metoda Ц priveşte fie un anumit principiu metodologic (metodă particulară), fie un procedeu tehnic oarecare (metodă individuală).

аааааааааааааааа O metodă оn sensul adevărat al cuvвntului, trebuie să fie determinată de оnsăşi obiectul cercetării ştiinţifice, trebuie să corespundă legilor acestuia. Оntre diversele trepte metodologice Ц generala, particulara, individuala Ц se stabilesc raporturi complexe, оn cadrul cărora se pot distinge aspecte caracteristice legături dintre general şi particular, dintre parte şi оntreg, dintre proces şi moment, etc.

аааааааааааааааа O bună cunoaştere, explicare şi interpretare a dreptului (a fenomenului juridic) reclamă oа metodologie corespunzătoare оn baza căreia să se realizeze o оnţelegere ştiinţifică a mecanismului acţiunii sociale a dreptului, a funcţiilor lui, a esenţei conţinutului şi formei sale, a legăturilor sale multiple cu societatea.

аааааааааааааааа Aşa deci, arătăm că prin metode оnţelegem un ansamblu de operaţii intelectuale (ce pot consta din principii, norme) care sunt folosite pentru atingerea unuia sau mai multor obiective privind cunoaşterea unui fenomen. Оn acest scop, pot fi folosite şi anumite procedee tehnice, care sunt unelte auxiliare ale metodelor şiа nu trebuie confundate cu acestea.

аааааааааааааааа Studiul metodelor de cercetare оn domeniul ştiinţelor juridice, a valorii lor euristice pentru descoperirea unor cunoştinţe noi, revine teoriei generale a dreptului. Aceasta nu elimină оnsă posibilitatea ca şi celelalte ramuri ale ştiinţei dreptului să-şi aducă contribuţia la perfecţionarea metodologiei juridice оnа domeniul lor de investigaţii.

аааааааааааааааа

Ştiinţa dreptului оşi afirmă statutul epistemologic printr-o preocupare constantă şi veche pentru perfecţionarea mijloacelor gвndirii obiectului său.

Оn ultimul timp, această preocupare este concentrată оn cadrul teoriei şi sociologiei juridice.

Preocupări de definire a metodologiei juridice şi de analiză a metodelor cercetării ştiinţifice a dreptului sunt prezente оn literatura juridică. Aşa cum s-a reţinut оntr-un şir de lucrări, metodologia juridică, poate să apară ca o ştiinţă despre ştiinţa dreptului, care dezvăluie aspecte din cele mai importante şi pasionante, cum ar fi: modul cum lucrează omul de ştiinţă, regulile ştiinţei dreptului, caracterul său.

Оn ce ne priveşte definim metodologia juridică ca sistem al acelor factori de relativă invarianţă оntr-un număr suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legăturile, relaţiile ce se stabilesc оntre diferite metode оn procesul cunoaşterii fenomenului juridic.

Factorii de relativă invarianţă оntr-un număr suficient de mare de metode sunt оn acest caz principiile, normele sau criteriile metodologice, ele formează conţinutul metodologiei juridice.

Raporturile, legăturile, relaţiile ce se stabilesc оntre diferitele metode, fie оnainte, fie оn timpul, fie după оncheierea actului de cercetare ştiinţifică alcătuiesc obiectul metodologiei juridice. Acest obiect nu-l formează deci metodele оn sine, ci raporturile multiple dintre acestea.

Оntrucвt metodele diferă ca grad de abstractizare, ca arie de aplicare, ca grad al preciziei pe care o pot oferi cercetării ştiinţifice, se justifică dezvoltarea unei metodologii juridice, ca un ansamblu de norme de selectare, de cooperare şi apreciere a avantajelor şi, eventual, dezavantajului aplicării diverselor metode.

Este de remarcat şi faptul că analiza sistemului metodelor de cercetare a fenomenului juridic nu se vrea оn nici un fel un Уclasament valoricФ, оn sensul că nu poate fi absolutizată valoarea uneia оn raport cu alta. Totodată trebuie combătut extremismul metodologic. Se impune o strвnsă colaborare, o combinare a metodelor de cercetare оntrucвt fiecare are vocaţia de a sesiza universalul.

Metodele cercetării ştiinţifice juridice

A. Metoda logică

Cunoaşterea pe cale deductivă pleacă şi оn drept de la premisa că nu se poate dovedi deductiv nimic decвt pornind de la principii anterioare. Există pentru deducţie un ananke stenai Ц inducţia, şi prin urmare, experienţa.

ааааааааааааааа Conceptele matematice Ц scrie Wundt Ц rezultă din raportul abstract ale formelor intuiţiei şi reduc оntotdeaunaа la elementele de cea mai simplă formă intuitivă. Jurisprudenţa scoate scoate conceptele ei din relaţiile cele mai complicate ale comerţului uman şi ale comportamentului arbitrar. Astfel matematic este după natura problemei cea mai simplă din toate ştiinţele, iar jurisprudenţa, cea mai complicată.

ааааааааа Deducţia оn drept este оn оntregime dominată de silogismele de subsumare. Nu оntвmplător, Ath. Joja consideră că Уtehnica juridică şi retorica sunt o altă obвrşie a logiciiФ.

ааааааааа S-aа discutat оndelung оn legătură cu existenţa logicii juridice ca o logică raţională. Оn literatura de specialitate din ţara noastră, puntctul de vedere asupra poziţiei logicii оn sistemul ştiinţelor logicii juridice, оn sistemul ştiinţelor logicii au diferit. Astfel, profesorul Gheorghe Enescu consideră că există o logică judiciară оn cadrul logicilor normative, iar profesorul Petru Botezat recunoaşte aportul dreptului la construirea teoriei argumentării. Оn general se are оn vedere utilizarea regulilor оn activitatea practică de realizare a dreptului (logica juridică) şi mai puţin ca un domeniu distinct de aplicare a logicii оn procesul specific de cunoaştere juridică, ca o dialectică a gвndirii juridice, a logicii actului de creaţie оn drept.

ааааааааа Indiferent de poziţiile exprimate considerăm că principiile logicii formale nu se transpun mutais mutandis оn domeniul juridic. Ele capătă o expresie specifică оn drept. Exprimвnd o asemenea calitate, Kalimowski, defineşte astfel logica juridică: У Studiul gвndirii juridice discursive оn toată оntinderea acestuia adică оn toate operaţiile ei intelectuale pe care le efectuează оn elaborarea, interpretarea şi aplicarea dreptului (G. Kalimowski, De la specificite de la logique citat de Gh. Mihai УElemente constructive de argumentare juridică, Academia Bucureşti , 1982, p. 21)

ааааааааа Avвnd оn vedere modul оn care acţionează norma juridică asupra comportamentului uman (prin impunerea unei conduite Ц a face sau a nu face ceva Ц prin permiterea unei conduite, prin recomandare sau prin stimulare unui gen de conduită, din punct de vedere al logicii deontice, s-ar putea formula următoarea schemă deontică a funcţionării normei:

conţinut

- variabilă indivizibilă pentru agentul acţiunii;

- variabilă propoziţională pentru caracterul acţiunii;

- variabilă propoziţională pentru caracterul condiţiilor;

- un factor deontic.

- permis = P

-

1. оn condiţiile c este:

interzis = I

- obligatoriu = O agentului

- recomandat = R

- stimulat = S

a să оntreprindă acţiuneaЕ. P.

Schemă concepută de Gh von Wright оn: Normă şi acţiune

ааааааааа Aplicaţiile logicii nu pot rămвne doar la nivelul logicii deontice. Aşa cum se subliniază оntr-o lucrare relativ recentă: УЕ fără a respinge cвtuşi de puţin cuceririle logicii deontice şi importanţa practică a acestor cuceriri оntr-o mai umană comcretizare a nobilelor idei ale justiţiei considerăm că teoria argumentării se poate construi ca parte a logicii juridiceЕФа (Gh. Mihai УElemente constructive de argumentare juridică)

ааааааааа Оncă la оnceputul secolului se consideră că pentru a interpreta dreptul sau pentru a construi un sistem de cunoştinţe bazat pe categorii şi concepţii funcţionale, trebuie să se aplice metoda clasică a jurisconsulţilor. У această metodă Ц notează Larnande Ц se compune din inducţie şi deducţie şi constituie оn mod esenţial din cercetări ce trebuie efectuate asupra constituţiilor, a acordurilor, a legilor, precum şi a deciziilor juridice şi a practicii Ф . Ulterior, utilizarea instrumentelor logice a privit nu numai analiza construcţiei tehnice a dreptului Ц cea care pune оn lumină virtuţile, teoretice ale unui sistem de drept - , dar şi finalităţile pe care le urmăreşte şi valorii pe care le ocroteşte sistemul respectiv. Această extindere a оntrebuinţării metodei a legat-o mai strвns de celelalte metode, a implicat-o оn УdefrişareaФ unor zone de cunoaştere ignorate pвnă atunci.

Referindu-ne la principalele metode ale cercetării juridice menţionăm оn primul rвnd metoda logică.

ааааааааааааааа Оn cercetarea dreptului, a fenomenului juridic atвt de complex, Teoria dreptului, toate ştiinţele juridice se folosesc de categoriile, raţionamentele logice. Făcвnd abstracţie de ceea ce nu este esenţial, оntвmplător оn existenţa dreptului, teoria caută să dezvăluie, folosindu-se de metoda logică, ceea ce este esenţial, caracteristic, pentru drept. De importanţa aplicării Logicii оn cercetarea fenomenului juridic vorbeşte оnsăşi faptul că s-a conturat ca o disciplină aparte logica juridică.

ааааааааа Dreptul este o ştiinţă nu exclusiv Ц deductivă. Atвt оn construcţiile sale teoretice, cвt şiа оn practica juridică, necesitatea argumentării se prezintă ca o cerinţă sine qua non ( de la sine ). Cunoaşterea pe cale deductivă pleacă şi оn drept de la premisa, că nu se poate dovedi deductiv nimic de cвt pornind de la principii anterioare.

ааааааааа Metoda logică este de largă utilitate оn orice act de gвndire ştiinţifică. Оn drept ea este o totalitate de procedee şi operaţiuni metodologice şi gnoseologice specifice, prin care se creează posibilitatea surprinderii structurii şi dinamicii raporturilor necesare оntre diferite componente ale sistemului juridic al unei societăţi.

ааааааааа Ca ştiinţă eminamente sistematică, dreptul se apropie considerabil de matematică, astfel că cineva a putut defini dreptul ca o Уmatematică a ştiinţelor socialeФ. O asemenea apropiere este posibilă datorită caracterului pregnant logic al dreptului.

ааааааааа Obiectul lor fiind deosebit, matematica şi dreptul au puncte comune sub aspectul formei, deducвnd din necesitatea stringentă a formei şi formării ipotezelor. O normă procedurală de drept obligă pe acela care face o afirmaţie оn faţa instanţei s-o dovedească, stabilind şi reguli ce alcătuiesc tehnica dovezii.

ааааааааа Dacă ştiinţa оnseamnă folosirea sistematică a puterii intelectuale umane pentru producerea cunoaşterii, ştiinţa dreptului оşi propune să expună tematic şi să analizeze logic dreptul, оn aşa fel оncвt acesta Ц ca actor de У programare Ф a libertăţii de acţiune a oamenilor Ц să constituie un tot coerent, care să nu contrazică prin contradicţii anterioare.

ааааааааа Juristului Ц omului de ştiinţă şi practicianului Ц оi este necesar şi util оntregul aparat al logicii. Am putea chiar afirma că există o adevărată pasiune de drept pentru conceptele logicii formale. Aceasta se explică prin simplitatea rezolvării problemelor de gвndire sau celor de practică, se crede adesea că este suficient să stăpвneşti formele şi perceptele gвndirii logice pentru ca succesul să fie asigurat.

B. Metoda istorică

Potrivit metodei istorice ştiinţele juridice cercetează dreptul оn perspectiva şi evoluţia sa istorică, de-a lungul diferitelor orвnduiri sociale, ele analizează esenţa, forma şi funcţiile dreptului raportate la etapa istorică pe care o străbate o societate, ştiut fiind că instituţiile juridice poartă pecetea transformărilor istorice ale poporului şi ţării respective.

Metoda istorică se оmpleteşte strвns cu istoria dezvoltării sociale. Pentru jurişti este extrem de importantă dezvoltarea sensului evenimentelor trecute. Оn fiecare lege sunt sintetizate necesităţi reale ale vieţii, se exprimă o anumită stare a moravurilor. Pentru acest motiv, cunoaşterea reglementărilor şi formelor de drept, costituie un important document şi pentru istorie.

Legea celor 12 Table, care a rezistat Ц cu mici modificări Ц timp de peste zece secole, vastă operă legislativă a lui Iustinian (Codul, Digestele, Institutele, Novelele), Codul lui Manu оn India etc., sunt monumente juridice, dar оn egală măsură, acestea dau dovadă evoluţiei istorice.

Оn оndelungata istorie a poporului nostru, formele dreptului vechi fac spiritul umanist al setei de dreptate şi adevăr care au caracterizat acest popor Ц urmaşii celor mai drepţi şi mai viteji dintre traci, cum оi caracterizează Herodot pe geto-daci.

Оn constituţia poporului (şi оn cercetările de istorie), legea ţării sau obiceiului pămвntului erau socotite ca un У drept vechi Ф, o datină din bătrвni, provenind din timpuri У de dinainte У, de la formarea ţării sau mai оncolo. Mai tвrziu оn dreptul feudal scris (Pravila lui Vasile Lupu, Pravila lui Matei Basarab etc.), sunt cuprinse noi reglementări, care oglindesc schimbările petrecute оn viaţa economică, politică, culturală a ţărilor romвne.

Оn general dreptul urmează firul evoluţiei sociale, оn el reflectвndu-se nivelul dezvoltării culturale a unei societăţi. Valoarea creaţiei juridice a diferitor popoare şi din diferite epoci istorice se integrează оn mod nemijlocit оn cultura poporului şi epocii respective, contribuie şi, оn acelaşi timp, de nivelul acestei culturi.

Pentru cunoaşterea sistemelor de drept sunt extrem de utile juristului concluziile istoricului, aşa cum şi istoricii trebuie să se aplece asupra documentului juridic. Orice istorie trebuie să-şi propună ca scop aflarea şi dovedirea adevărului оn faptele omeneşti. Ideea dreptului străbate de la un capăt la altul istoria.

Viaţa lăuntrică a popoarelor nu poate fi bine оnţeleasă fără cercetarea aşezămintelor lor, care se оntemeiază pe reglementări şi raporturi juridice, astfel că un mare istoric francez a putut conchide: У Orice jurisconsult trebuie să fie istoric şi fiecare istoric trebuie să fie jurisconsult Ф. Pentru căа У ce sunt toate frămвntările popoarelor Ц continua Xenopol - decвt năzuinţa de a realiza ideea dreptului sau de a apăra această idee atвt оn relaţiile dintre popoare, cвt şi оn acele dintre clasele sociale Ф .

Istoria cuprinde toate genurile de manifestări, deci şi pe cele juridice. Ca ştiinţă, ea este un mod de explicare a lumii (anume, a modului succesiv), iar această explicaţie o realizează utilizвnd metoda interferenţei, prin care se urmăreşte să se stabilească adevăruri individuale, dinainte cunoscute.

Apelвnd la istorie, dreptul оşi află condiţiile ce-i pot descifra ascendenţa; cunoscвnd formele suprapuse de drept, istoria оşi procură statornice modalităţi de atestare documentară. Teoria generală a dreptului şi ştiinţele particulare (ştiinţe juridice de ramură), abordează de fiecare dată dimensiunea istorică a conceptelor şi categoriilor cu care operează. Astfel, plecвnd de la datele pe care le oferă istoria, оn cercetarea marilor instituţii juridice ştiinţa dreptului, constatвnd vechimea lor, le urmăreşte evoluţia, configuraţia, funcţiile etc. Teoria dreptului operează cu categoria de tip a dreptului, cu cea de bazin de civilizaţie juridică, plecвnd de la datele de cunoaştere oferite de ştiinţa istoriei.

Originea şi apariţia statului nu pot fi studiate fără să se pornească de la punctele de vedere afirmate оn istorie. Uneori pe baza unor date istorice se realizează reconstituirea fizionomiei unor instituţii ale dreptului, acţiune ce permite o analiză retrospectivă cu largi implicaţii оn оnţelegerea poziţiei respectivelor instituţii оn dreptul actual.

C. Metoda comparativă

Logica defineşte comparaţia ca pe o operaţie ce urmăreşte constatarea unor elemente identice sau divergente la două fenomene. Compararea sistemelor de drept ale diverselor state, a trăsăturilor ramurilor, instituţiilor şi normelor acestora s-a dovedit extrem de fructuoasă оn procesul metodologic de studiere a fenomenului juridic.

Această acţiune a determinat chiar оn unele sisteme de оnvăţămвnt juridic recunoaşterea existenţei unei ramuri ştiinţifice Ц ştiinţa dreptului comparat. Extinderea metodei dreptului comparat este impusă azi оn mod esenţial de sporirea fără precedent a legăturilor statelor, de creşterea volumului contractelor economice şi sociale, urmare a amplificării interdependenţelor оn planul dezvoltării economice şi culturale a ţărilor lumii. Această realitate incontestabilă a zilelor noastre aduce оn prim plan necesitatea cunoaşterii diverselor sisteme naţionale de drept.

Оn forma sa embrionară, concepţia asupra necesităţii dreptului comparat apare la оnceputul sec. XX, cвnd se avansează şi primele teze ale unei forme metodologice universale de studiere a dreptului. Оn continuare, literatura juridică s-a оmbogăţit sensibil cu lucrări ce au pus bazele nu numai, unei metode a dreptului comparat, ci chiar a ştiinţei autonome a dreptului comparat.

Ştiinţa dreptului comparat a fixat deja anumite reguli, care prezintă utilizarea metodei comparative оn drept. Observarea riguroasă a acestor reguli asigură succesul metodei, conferindu-i caracterul ştiinţific indispensabil.

1. Prima regulă a metodei impune a compara numai ceea ce este comparabil. Оn cadrul acestei reguli va trebui să se constate, mai оntвi, dacă sistemele comparate aparţin aceluiaşi tip istoric de drept sau aparţin unor sisteme istorice de drept diferite. Dacă sistemele de drept din care fac parte instituţiile comparate sunt Ц ideologic vorbind Ц antagoniste, este evident că procedeul comparaţiei nu poate fi relevat decвt sub aspectul stabilirii diferenţelor.

Iată, spre exemplu, dacă am dori să comparăm reglementarea instituţiei proprietăţii оn familia dreptului romano-germanic (din care face parte sistemul nostru de drept) şi familia dreptului musulman, vom utiliza analiza de contrast (comparaţie contrastantă). Instituţiile fiind evident deosebite, nu va fi realizată o juxtapunere a acestora, iar rezultatele vor fi prea puţin accentuate. Spre exemplu, оn dreptul musulman se afla teoria teocratică, potrivit căreia оntregul pămвnt aparţine lui Alah şi trimisul său Mahomed. Proprietarul suprem al pămвntului islamic este Califul Ц reprezentantа şi continuator al profetului.

Proprietatea este permanentă, neexistвnd instituţia prescripţiei. Modurile de dobвndire a proprietăţii sunt, de asemenea deosebite, deosebite de cele din dreptul romano-germanic. Diferenţele sensibile există şi оn legătură cu figura juridică a altor instituţii. Spre exemplu, dreptul musulman reglementează оntru-n mod aparte instituţia căsătoriei. Dacă doctrina consideră de origine divină, dreptul musulman o trece оn rвndul tranzacţiilor civile (un contract făcut оn vederea Уdreptului de a te bucura de o femeieФ, drept recunoscut, evident, numai bărbatului). Condiţiile de validitate ale contractului sunt:

· Consimţămвntul părinţilor;

· Prezenţa a doi martori;

· Constituirea unei date ( zestre );

· Absenţa oricărui impediment ( dificultăţi ).

Logodna este un uzaj constant, fiind un preludiu al căsătoriei, constвnd din declaraţia pretendentului şi datinile privind оncheierea şi desfacerea căsătoriei.

Asemenea date, pe care le furnizează studiul comparatist sunt de natură a aduce informaţii preţioase оn legătură cu reglementările din sisteme de drept diferite, chiar dacă nu vor putea fi sesizate similitudini sau juxtapuneri de reglementări оntre instituţia din sistemul nostru legal şi cele din sistemul susnumit.

2. аO altă regulă a metodei comparative obligă să se considere termenii supuşi comparaţiei оn conexiunile lor reale, оn contextul social, politic, cultural din care au rezultat. De aici, necesitatea ca оn procesul de comparare să se plece de la cunoaşterea principiilor de drept şi regularităţiilor care comanndă sistemele de drept comparate.

Luarea оn discuţie a principiilor Ц pe lвngă compararea instituţiei şi normelor Ц se impune pentru a mări potenţialul ştiinţific al cercetării comparate şi pentru a preveni un eventual fragmentarism empiric.

3. Trebuie cercetat apoi sistemul izvoarelor dreptului, care oferă imaginea poziţiei diferite a formelor de exprimare a dreptului (legi, cutume, precedente judiciare) de la un sistem juridic la altul.

УComparatismul care dovedeşte să stabilească acel comparandum, care este norma aplicabilă оn mod real, va trebui să ţină seama de ierarhia acestor izvoare, de raporturile reale de forţă juridică dintre ele, de modul оn care se completează reciproc.Ф

4. Оn sfвrşit, оn aprecierea termenului de comparat se ţine seama nu numai de sensul iniţial al normei, ci şi de evoluţia acestuia оn timp, оn procesul aplicării normei. Оn acest proces Ц şi mai ales cвnd textul supravieţuieşte unor perioade social istorice diferite, forma iniţială a regulii de conduită poate evolua оntr-atвt, оncвt sensul normei apare complet diferit.

Comparatismul va trebui оn acest caz să apeleze la literatura de specialitate, să cerceteze starea moravurilor şi influenţa tradiţiilor.

Funcţiile dreptului comparat nu pot fi disociate de funcţiile generale ale Teoriei dreptului (cognitivă, critică, practic-aplicativă). Comparaţia ajută esenţial la construirea tipologiilor juridice şi clasificărilor, оn procesul de legiferare, metoda comparativă are,а de asemenea, o importanţă majoră, ea furnizвnd informaţii preţioase legiuitorului, оn legătură cu reglementările cuprinse оn alte sisteme de drept sau оn documente juridice internaţionale. Prin studiul comparat al diferitelor instituţii juridice naţionale se desprind factorii se determină atвt trăsăturile lor comune cвt şi cele specifice. Combătвnd оn principiu preluarea mecanică a unor instituţii şi reglementări juridice dintr-o ţară la alta, ca şi considerarea unora drept modele de urmat оn alte ţări, metoda comparată arată calea realistă de folosire a experienţei legislative şi juridice, оmbogăţirea reciprocă a sistemelor juridice din diferite ţări ştiut fiindcă orice reglementare juridică trebuie să izvorască şi să răspundă оn primul rвnd nevoilor naţionale, specificului şi particularităţilor ţării respective, iar pentru găsirea soluţiilor optime va studia, evident şi, experienţa altor sisteme de drept.

Importanţa deosebită a metodei comparate este dată şi de crearea unei ramuri distincte оn sistemul ştiinţelor juridice dreptul comparat (ştiinţa dreptului comparat), de crearea оn numeroase ţări a unor catedre şi instituţii de drept comparat, inclusiv a unor instituţii internaţionale cum este Academia Internaţională de Drept Comparat cu sediul la Paris.

D. Metoda sociologică

Metoda sociologică, reprezintă o direcţie de cercetare cu reale foloase pentru cunoaşterea realităţii juridice.

Existenţa dreptului este intim legată de viaţa socială. S-ar putea spune că această legătură se cristalizează оn raporturi mai directe decвt celea ale moralei, spre exemplu, toate fenomenele juridice sunt fenomene sociale (evident, nu toate fenomenele sociale sunt fenomene juridice). Dacă moralitatea nu poate fi nici ea detaşată de cadrul social оn schimb ea nu se sprijină pe УagenţiФspecializaţi spre a o apăra, iar exerciţiul său poate fi la fel de bine individual, cвt şi colectiv.

Dreptul, dimpotrivă, oricare ar fi formele şi genurile sale, este totdeauna fondat pe recunoaşterea colectivă fără de care nu s-ar putea stabili acea corespondenţă оntre obligaţiile unora şi pretenţiile altora. Cu alte cuvinte dreptul este social prin vocaţie şi prin conţinut.

Juriştii au privit dintotdeauna instrumentul lor de lucru Ц legea ca pe o realitate cu o incontestabilă оncărcătură social-umană (Уiubi societas ibi jusФ Ц spuneau romanii). Preocupări оn direcţia stabilirii legăturii dreptului cu mediul оnconjurător оntвlnim din cele mai vechi timpuri. Şi Aristotel şi Platon, Cicero, Hobbes, Hugo Groţius etc. Au fost preocupaţi de a stabili o posibilă corespondenţă a legilor оn lumea оnconjurătoare. Montesquieu concepea chiar У spiritul legilor Ф оn relaţiile dintre oameni şi dintre aceştea şi mediul оnconjurător, definind legile ca raporturi necesare decurgвnd din natura lucrurilor.

Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre o metodă sociologică оn studiul dreptului de la оnceputul acestui secol. Sociologia ca atare, оşi leagă оnceputurile de mijlocul secolului trecut. Ca ştiinţă a societăţii, a formelor de coexistenţă socială, sociologia debutează prin a afişa serioase rezerve faţă de ştiinţa dreptului.

Оntвlnirea dintre sociologie şi drept s-a petrecut оn condiţiile оn care, la o sută de ani de al apariţia, la 1804, a Codului civil francez s-a constatat o anumită rămвnere оn urmă a legilor faţă de evoluţia societăţii, o anumită Уоntвrziere culturalăФ a dreptului. Aceasta nu mai putea da оntotdeauna soluţii operative aspectelor noi pe care viaţa le ridica. Dreptul se afla Уоn оntвrziere faţă de fapteФ, el оncepea să-şi dezvăluie limitele.

Se apelează şi la sociologie, cercetвndu-se, dincolo de hotarele Ц sacre pвnă atunci Ц ale normei juridice, mediu social care condiţionează dreptul. Sociologia aduce o viziune nouă asupra dreptului Ц definindu-l ca un fapt social Ц şi оncearcă să resistematizeze sursele evoluţiei şi influenţei dreptului asupra societăţii, oferind ştiinţelor juridice o metodă raţională de studiere a fenomenului social.

Sociologii au recunoscut оn preocupările străvechi ale dreptului elemente importante de sociologie juridică. Ei au constatat, astfel, că dintre toate fenomenele sociale (spirituale, morale, religioase etc.) fenomenul juridic se impune cu precădere ca fiind cel mai caracteristic din punct de vedere social.

Făcвnd eforturi pentru a ieşi din tiparele pozitivismului, ştiinţa dreptului acordă la rвndu-i, o tot mai mare atenţie cercetării legăturii dreptului cu mediul exterior. Оntrebările juriştilor bazate pe Уquid jurisФ şi cele ale sociologilor bazate pe Уquid factiФ оncep să-şi găsească temeiuri de apropiere.

Specialistul оn drept public, profesorul francez Maurice Haurion remarca faptul că У puţina sociologie te оndepărtează de drept, iar multa sociologie te readuce la elФ. Оn replică, sociologul francez Ц jurist la origine Ц George Gurvitch completa (peste timp) Уpuţin drept te оndepărtează de sociologie, iar mai mult drept te readuce la eaФ.

Cel care pune bazele cercetării sociologice a dreptului este juristul german Eugen Erlich prin lucrarea sa У Bazele sociologiei dreptului Ф, apărută оn 1913.

Erlich, adept al Уliberului dreptФ fundamentează necesitatea unei cercetări mai cuprinzătoare a realităţii juridice, care nu se poate reduce la stadiul normelor şi instituţiilor juridice, fiind necesare cercetări оn plan vertical, оn adвncime pentru a se pune оn evidenţă Уdreptul viuФ.

Оn continuare cercetarea sociologică juridică ia amploare, contribuind la aceasta atвt sociologi de renume cum ar fi: G.Trade, Max Weber, Georg Simmel ş. a., cвt şi jurişti bine cunoscuţi, spre exemplu Rudolf Stammler, Renato Treves, Jean Carbonier etc.

Cercetările sociologice juridice dau o perspectivă nouă studiului realităţii juridice, ca realitate socială, verificвnd modul оn care societatea influenţează dreptul şi suportă, la rвndu-i influenţa din partea acestuia. Acelaşi obiect (dreptul) pe care ştiinţele juridice оl studiază din interior, sociologia juridică a dreptului pune оn lumină faptul că оntre fenomenele sociale există unele care au un caracter juridic deosebit Ц legile, activitatea jurisdicţională, activitatea administrativă, denumite uneori şi fenomene juridice primare, оntrucвt trăsătura lor evident juridică le face să se identifice cu dreptul оn acelaşi timp оnsă există şi fenomene juridice secundare, оn care elementul juridic este mai puţin evident Ц responsabilitatea socială, statutul şi rolul individului etc., - deşi nu se poate afirma că acest element lipseşte cu desăvвrşire.

Cercetarea sociologică juridică оmbrăţişează fără discriminări ambele forme de cuprindere a elementelor de juridicitate оn fenomenele vieţii sociale. Prin metode care-i rămвn specifice (observaţia, sondajul de opinie, anchetaа sociologică, chestionarul, interviul), sociologia juridică оmbrăţişează următoarele domenii:

- Domeniul creării dreptului;

- Domeniul cunoaşterii legilor de către cetăţeni şi organele de stat;

- Domeniul poziţiei subiecţilor raporturilor sociale faţă de reglementările juridice оn vigoare;

- Domeniul cercetării cauzelor concrete ale оncălcării dreptului;

- Domeniul limitelor reglementării juridice, al raportului dintre sfera reglementărilor juridice şi extrajuridice, a formelor juridice şi metajuridice de influenţare a conduitei cetăţeneşti.

Оntre temele de cercetare sociologică juridică se оntвlnesc:

- Documentări solicitate de organe cu competenţe normative;

- Investigaţii cu caracter de expertiză legală;

- Investigaţii privind modul de administrare a justiţiei;

- Cunoaşterea legii;

- Investigaţii privind desfăşurarea procesului de reintegrare socială a persoanelor ce au comis fapte antisociale etc.

Cercetarea sociologică juridică (metoda sociologică) poate fi utilizată de legiuitor pentru a-şi procura informaţii оn legătură cu măsura оn care legea este respectată şi оn ce proporţie legea оşi găseşte suport din partea sentimentului juridic comun.

Exemplu. Sunt bine cunoscute rezultatele cercetărilor care au stat la baza unor măsuri legislativ-statale, cum ar fi legislaţia şi vвrsta adolescenţei, conceptul de fapte antisocială, strategia activităţii de cunoaştere a legilor etc. Iată spre exemplu, оn problematica autorităţii părinteşti, оntr-o anchetă socio-juridică mai veche desfăşurată оn SUA, cercetătorii şi-au propus studierea următoarelor aspecte:

- Coincidenţele şi necoincidenţele оntre reglementarea autorităţii părinteşti şi sentimentele juridice ale societăţii;

- Unitatea sau diversitatea acelor sentimente;

- Analiza importanţei unor factori de stratificare a opiniilor оn această materie Ц vвrsta, veniturile, sexul, pregătirea etc., оn ce măsură rezultatele cercetării sociologice condiţionează oportunitatea unor reglementări juridice.

Rezultatele cercetărilor au scos la iveală, că оn numai cinci din chestiunile studiate s-a observat o coincidenţă a reglementărilor de drept cu sentimentele celor chestionaţi. Оntrebările puse au fost de tipul: părinţii au dreptul să controleze salariile copiilor? Care, poate fi vвrsta minimă pentru оncheierea căsătoriei?

Ancheta a scos la iveală, printre alte concluzii, o lacună a reglementării legale: inexistenţa unor dispoziţii privitoare la vвrsta adolescenţei. Sociologia şi psihologia operează o distincţie оn evoluţia tвnărului, vorbind de adolescenţă ca perioadă imediat premergătoare celei de maturitate psihică (chiar cuvвntul vine de la adolesco Ц ere Ц a creşte, a căpăta puteri, a se maturiza).

Adolescenţa este stadiul оncepвnd cu procesul maturizării sexuale, şi sfвrşind odată cu apropierea maturităţii (biopsihice). Оn general perioada se situează оntre anii 12/13 Ц 18/19. Deşi există оn sociologie asemenea delimitări, dreptul nu consideră vвrsta respectivă ca o etapă deosebită оn dezvoltarea personalităţii şi nu i se acordă forma unei categorii juridice separate ( e vorba, bineоnţeles, de dreptul SUA).

Această anchetă a subliniat concluzii legate, оntre altele, şi de necesitatea unor revederi ale legislaţiei, оn diverse ramuri de drept, care să pună оn lumină asemenea diferenţieri.

Deci оn concluzie putem spune, că extinderea cercetării sociologice cu metodele proprii inclusiv sondajul de opinie sau ancheta sociologică, nu au lăsat pe dinafară nici aspectele juridice ale vieţii sociale. Dimpotrivă ca urmare a extinderii lor s-a conturat sociologia juridică ca disciplină de sinestătătoare, născută din nevoie şi ca rezultat al analizei factorilor sociali de condiţionare şi intercondiţionare ai dreptului. Оn efortul de creare şi conturare cвt mai precisă a acestei discipline a fost creată o Asociaţie internaţională de sociologie juridică, iar la unele Facultăţi de drept se predau cursuri оn această materie.

E. Metodele cantitative şi alte metode

Metodele cantitative, capătă оn ultimul timp o tot mai mare pondere оn cercetarea ştiinţifică juridică, cu largi şi imediate aplicaţii оn practica dreptului. Оn general azi, teoria juridică nu poate merge decвt оn strвnsă corelaţie cu nevoile practice ale creării şi aplicării dreptului.

Ipotezele ştiinţifice se cer a fi verificate оn cadrul unor strategii ale dezvoltării fenomenului juridic, оn ultimă corelaţie cu scenariile dezvoltării economico-sociale. Descifrarea, explicarea, propunerea de decizii şi prognoză se bazează pe aprecieri teoretice argumentate prin experienţă dobвndită din studiul cazurilor secundare. Există оn ţările occidentale chiar o ramură specializată Ц jurometria Ц care pleacă de la procedeul cazuistic ca un mod de abordare orientat spre cazul singular.

Necesitatea introducerii unor metode cantitative оn cercetarea ştiinţifică juridică şi оn practica dreptului a izvorвt din nevoia de a conferi noi valenţe acestei cercetări, оn strвnsă legătură cu unităţile practice. Folosirea calculatoarelor ajută deciziei, această folosire nu оngustează posibilităţile de decizie, ci dimpotrivă le optimizează. Timpul economisit este folosit la fundamentarea temeinică a deciziei. Informatica juridică оmbunătăţeşte procesul decizional prin rapiditatea efectuării diferitelor operaţiuni.

Оnа ultimul timp, chiar оn plan decizional se poate vorbi de rolul ordinatorului Ц este vorba de deciziile cu caracter УrepetitivФ (mai ales оn domeniul deciziei administrative) caracterizate prin faptul că оn conţinutul lor se face aplicarea mecanică şi identică (pentru aceleaşi categorii de fapte) a unor norme juridice la situaţii reductibile оn formule matematice finale.

Pe plan mondial cercetările de informatică juridică au fost orientate оn următoarele direcţii:

- Elaborarea şi sistematizarea legislaţiei;

- Evidenţa legislativă;

- Evidenţa deciziilor de practică judecătorească (a precedentelor judecătoreşti);

- Stocarea şi sistematizarea informaţiei juridice;

- Evidenţe criminologice etc.

Оn planul evidenţei legislative calculatorul, оn baza programelor informatice oferă datele necesare оn vederea aprecierii exacte a corelaţiilor dintre reglementări, realizвnd recesămвntul normelor ce pot intra оn conflict.

Consiliul Europei (prin Direcţia Afacerilor juridice) şi Comisia Pieţei Comune (prin Serviciul Juridic) desfăşoară оn mod coordonat eforturi pentru unificarea cercetărilor privind perspectivele legislaţiei comunitare.

Оncă din anul 1969, comitetul miniştrilor din Consiliul Europei a creat un organ de experţi pentru armonizarea modalităţilor implementării informaţiei juridice оn calculator оn domeniul privind tratatele internaţionale, reglementări interne şi date de statistică juridică.

Este оn afara discuţiei faptul că, оn condiţiile tehnice actuale nu se pune problema utilizării calculatorului pentru a оnlocui judecătorul оn pronunţarea unei soluţii оn procesul judiciar.

Hotărвrea judecătorească nu оnseamnă aplicarea pur mecanică a legii la o cauză determinată. Aşa cum nu există două frunze absolut identice, doi fulgi de nea la fel, tot astfel nu putem să оntвlnim două speţe, două cazuri de viaţă, identice, chiar dacă оn elementele lor generale, speţele ce se deduc оn faţa completului de judecată pot prezenta (şi prezintă) multe aspecte comune. Instanţa trebuie, pentru acest motiv, să facă o evaluare a fiecărei speţe sub cele mai variate aspecte, cu grijă de nuanţe şi de individualizare a trăsăturilor ce sunt impuse de circumstanţele fiecărei cauze şi de particularităţile fiecărui participant (reclamant, pвrвt, inculpat, parte civilă, parte responsabilă etc.) la procesul judiciar. Aceasta nu оnseamnă că ordinatorul nu-şi află locul pe masa judecătorului. Dimpotrivă, aşa cum demonstrează situaţia organizării instanţelor din ţările dezvoltate pe masa fiecărui judecător se află un terminal de la care se poate obţine оntr-un termen record o cantitate de informaţie legislativă de doctrină şi de practică, care scuteşte eforturi considerabile, aduce plusul de exactitate, de siguranţă şi accelerează considerabil rezultatul (stabilirea şi motivarea soluţiei).

Оn general, metodele cantitative aplicate оn drept din care am amintit doar cвteva Ц au meritul incontestabil de a contribui efectiv la perfecţionarea reglementărilor juridice, la sporirea eficienţei lor sociale,а precum şi la оmbunătăţirea activităţii practice de realizare a dreptului. De aceea orice rezervă, orice prejudecată cu privire la utilitatea acestor metode trebuie statornic оnlăturate.

Dintre alte metode este de reţinut importanţa folosirii metodei statistice, utilă atвt pentru procesul de elaborare a dreptului cвt şi pentru cel de aplicare. De altfel, statistica judiciară s-a conturat ca un domeniu distinct al statisticii.

Cвt priveşte metoda experimentală Ц proprie ştiinţelor naturii, menţionăm că оn domeniul dreptului uneori оn domeniul reglementării cu caracter economic, cвnd punвndu-se problema unei transformări de ansamblu, la scara naţională, s-a recurs оn prealabil la verificarea noilor măsuri la scară redusă, оn cвteva unităţi.

Concluzii

Оn legătură cu acest fapt menţionăm extinderea cercetărilor interdisciplinare cu folosirea evidentă şi a unor metode complexe. Ştiinţele juridice nu au fost nici ele scutite de această orientare, deşi din păcate, оn acest domeniu s-a făcut destul de puţin pentru cercetarea teoretică a noilor metodologii şi, ca o consecinţă firească a acestei stări de lucruri, nici utilizarea practică a noilor metode nu a оnregistrat progresele necesare.

Referindu-ne la principalele metode ale cercetării juridice menţionăm оn primul rвnd metoda logică.

Оn legătură cu metoda istorică arătăm că potrivit acestei metode ştiinţele juridice cercetează dreptul оn perspectiva şi evoluţia sa istorică, de-a lungul diferitelor orвnduiri sociale, ele analizează esenţa, forma şi funcţiile dreptului raportate la etapa istorică pe care o străbate o societate, ştiut fiind că instituţiile juridice poartă pecetea transformărilor istorice ale poporului şi ţării respective.

Apelвnd la istorie, dreptul оşi află condiţiile ce-i pot descifra ascendenţa. Astfel, plecвnd de la datele pe care le oferă istoria, оn cercetarea marilor instituţii juridice ştiinţa dreptului, constatвnd vechimea lor, le urmăreşte evoluţia, configuraţia, funcţiile etc.

O altă metodă, ce poate fi amintită оn cadrul aceluiaşi capitol, este metoda comparată. Compararea sistemelor de drept ale diverselor state, a trăsăturilor ramurilor, instituţiilor şi normelor acestora s-a dovedit extrem de fructuoasă оn procesul metodologic de studiere a fenomenului juridic.

Comparaţia ajută esenţial la construirea tipologiilor juridice şi clasificărilor, оn procesul de legiferare. Metoda comparativă are,а de asemenea, o importanţă majoră, ea furnizвnd informaţii preţioase legiuitorului, оn legătură cu reglementările cuprinse оn alte sisteme de drept sau оn documente juridice internaţionale. Prin studiul comparat al diferitelor instituţii juridice naţionale se desprind factorii se determină atвt trăsăturile lor comune cвt şi cele specifice Importanţa deosebită a metodei comparate este dată şi de crearea unei ramuri distincte оn sistemul ştiinţelor juridice dreptul comparat.

Metoda sociologică, reprezintă o direcţie de cercetare cu reale foloase pentru cunoaşterea realităţii juridice.

Sociologia aduce o viziune nouă asupra dreptului Ц definindu-l ca un fapt social Ц şi оncearcă să resistematizeze sursele evoluţiei şi influenţei dreptului asupra societăţii, oferind ştiinţelor juridice o metodă raţională de studiere a fenomenului social. Cercetarea sociologică juridică (metoda sociologică) poate fi utilizată de legiuitor pentru a-şi procura informaţii оn legătură cu măsura оn care legea este respectată şi оn ce proporţie legea оşi găseşte suport din partea sentimentului juridic comun.

Ca o concluzie, după prezentarea succintă a metodelor de cercetare, se impune constatarea că ele nu trebuie оnţelese оn mod izolat, ci оn interdependenţa complementaritatea lor. Folosindu-le astfel, cercetarea ştiinţifică juridică, atвt cea fundamentală, preponderent teoretică, cвt şi cea aplicativă are garanţia obţinerii unor rezultate valoroase şi utile.

Bibliografie

N. Popa. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1992.

G.Vrabie, S. Popescu. Teoria generală a dreptului. Iaşi, 1993.

I. Ceterchi, M. Luburici. Teoria generală a statului şi dreptului. Bucureşti, 1983.

A. Gulipe. C voprosu o formirovanii metodologhii pravovoi nauchi. Sovetscoe gosudarstvo i pravo. 1991, Nr. 4.

V. Cozlov. Problemо predmeta i metodologhia obşcei teorii prava. Leningrad, 1989

D. Ciobanu. Introducere оn studiul dreptului. Bucureşti, 1993.

I. Humă. Introducere оn studiul dreptului. Iaşi, 1993

Teoria generală a dreptului. (curs de lecţii). N. Novgorod, 1993.

L. Mamut. Nauca o gosudarstve i prave: neobhodimosti radicalinogo obnovlenia.// Filosofschie nauchi. 1989, Nr. 11

Planul lucrării

Introducere ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ1

Obiectul de studiu ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ2

Metodele cercetării ştiinţifice a fenomenului juridicЕЕЕЕЕЕЕЕЕ.Е6

Consideraţii generaleЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ6

Noţiunea metodologiei juridice ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ.9

Metodologia cercetării ştiinţifice juridice ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ11

Metoda logică.ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ..11

ааааааааа Metoda istorică ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ..а 14

Metoda comparativăа ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ...16

Metoda sociologicăа ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ20

Metoda cantitativă şi alte metode ..ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ.25

Concluzii ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ..28

Bibliografie ЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕЕ..32

1 I. Ceterchi, M. Luburici. Teoria generală a statului şi dreptului. Bucureşti, 1983, p. 8

2 M. Djuvara. Teoria generală a dreptului (enciclopedie juridică). Editura All, 1995

3 I. Ceterchi, M. Luburici. Teoria generală a statului şi dreptului. Bucureşti, 1967.

4 I. Ceterchi, I. Craiovan. Op. citată, p. 10

5 I. Ceterchi, I. Craiovan. Op. citată, p. 12.

N. Popa. Lucr. citată, p 14

S. Popescu, D. Iliescu. Probleme actuale ale metodologiei juridice. Bucureşti, 1979.

N. Popa, lucr. citată, p. 15

I. Ceterchi, I. Craiovan, lucr. citată, p. 15

N. Popa, lucr. citată, p.21.

N. Popa. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1992, p. 19

R. David. Pravovоie sistemо sovremennosti. Moscova, 1988,

V. Zlătescu, I. Zlătescu. Regulile metodei comparative оn studiul dreptului. Studii de drept romвnesc. 1, 1989.

V. Zlătescu, I. Zlătescu. Lucr. citată, p. 340.

N. Popa. Lucr. citată, p. 20

N. Popa . teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1992.

N. Popa. Lucr. citată, p. 22

N. Popa. Lucr. citată, p. 24

N. Popa. Lucr. citată, p. 25

A. Roth. Individ şi societate. Bucureşti, 1986.

V. Hanga. Calculatorul оn ajutorul deciziei. Studii de cercetări juridice, Nr.1, 1989

N. Popa. Lucr. citată, p. 27

	Пример: Автоматизированное рабочее место
Я ищу:
На главную \| Добавить в избранное